Tot timpul împreună - implicarea părinţilor, o investiţie
Grădiniţa va trebui să găsească resurse necesare pentru proiecte de atragere a părinţilor în activitatea copiilor.
Implicarea părinţilor nu trebuie să se petreacă oricum şi oricând. Se poate miza pe efectul " bulgăre de zăpadă" - prin existenţa unui grup de părinţi ( resursă), cu condiţia ca acesa să fie reprezentat în structura de decizie a şcolii şi să fie astfel şi valozizat, nu numai responsabilizat.
Părinţii trebuie să înţeleagă foarte bine faptul că aici, la grădiniţă, deşi metoda principală de instruire şi educare este jocul, este posibil ca micuţul să întâmpine greutăţi.Astfel, la înscrierea copiilor în grădiniţă trebuie avut în vedere următoarele:
1. Entuziasmul şi consecvenţa în a merge la grădiniţă;
2. Mediul grădiniţei trebuie să inspire siguranţă atât copiilor cât şi părinţilor.
3. Independenţă în autoservire.
4. Capacitatea de a audia şi bucuria de a învăţa.